Monday, October 15, 2012

Halloween: The Grudge...sau nu :))

Bună!

       Aşa cum am promis ieri, revin cu o nouă idee de Halloween. Ca sursă de inspirație am avut filmul The Grudge, mai exact personajul lui Kayaco. Cei ce nu au vazut seria The Grudge, vă las mai jos câteva poze "sugestive" :D



Destul de tare pentru Halloween, nu?

       Mereu când mă apuc să fac ceva, îmi aleg o sursă de inspirație. Nu contează că e vorba de machiaj, de scris ceva, de desenat, etc. Mereu îmi propun să urmez un model. Dar niciodată rezultatul final nu seamănă cu ce am avut în gând când m-am apucat de treabă :))
       La fel s-a întâmplat şi aseară, iar ceea ce a ieşit, arată cam aşa:



       În ceea ce priveşte costumul, lucrurile sunt foarte simple dacă alegi acest personaj. Tipa poartă o cămașă de noapte albă şi este mereu desculță, având în vedere felul în care a murit, bla bla. 



       Dar nu cred că o să fie vreo fată care să umble desculță şi în cămaşă de noapte prin club (sau unde are loc petrecerea), doar de dragul de a respecta personajul. Propun ca soluţie o pereche de balerini albi sau bej (nude), un dres culoarea piciorului (asta dacă sunteţi friguroase) şi pentru "cămaşa de noapte" propun fie o rochiţă de vară, simplă şi albă, fie o cămaşă bărbătească mai lungă (că să nu vi se vadă fundul). 

       În ceea ce priveşte coafura, dacă nu ai părul lung (şi mai ales drept), lucrurile sunt mai complicate. 
       După cum observaţi, tipa are părul foarte lung şi drept. 



       Eu m-am tuns de curând, şi în plus, părul meu este ondulat. Dar, cum atunci când îţi doreşti ceva, există cel puţin o şansă să capeţi acel ceva... :D
       Soluţia: există pe piaţă nişte extenii din păr sintetic, lungi de 50-60cm şi late cam de 25cm, la frumosul preţ de 10lei. Eu am avut câteva seturi de astfel de extensii pe care le-am folosit la împletituri :). Cu ajutorul lor, căpătaţi lungimea dorită, fără efort şi fără prea mulţi bani. Pentru fetele din Craiova, astfel de extensii găsiţi pe Lipscani, la preţul de 8lei.
       Cu lungimea am rezolvat. Nu ne rămâne decât să ne coafăm.
       Începeţi prin a face o cărare pe mijloc şi opriţi câteva şuviţe de păr pe faţă. Bonus: tipa a murit înecată, motiv pentru care, în majoritatea secvenţelor, are părul ud. Pentru a obţine acest efect, folosiţi fie gel de păr, fie ceară de păr. Şi am terminat cu părul. Eu m-am chinuit aseară să îmi îndrept părul, şi apoi să îl dau ce ceară şi a iesit un dezastru: s-a ondulat instant! Din acest motiv, dacă şi voi aveţi probleme cu părul "rebel", foarte greu o să obţineţi o coafură aproape perfectă ca a lui Kayaco.

       Şi am ajuns la machiaj, care este destul de uşor. Aveţi nevoie de un fond de ten mai deschis decât tenul vostru (pentru a obţine acel aspect palid), o pudră deschisă la culoare pentru a fixa fondul de ten, un dermatograf/ tuş gel negru, un dermatograf alb şi câteva nuanţe de farduri: alb mat, negru mat, mov şi gri. Din păcate, am uitat să încarc acumulatorii şi nu am apucat să fac decât câteva poze.

       Pentru început, aplicăm fondul de ten într-un strat mai "generos". Eu am folosit Avon Mattifying Foundation, nuanţa Nude. Ca să vă formaţi o idee de "cât de deschis să fie fdt faţă de culoarea tenului nostru", am făcut o poză unde am aplicat fdt doar pe jumătate de faţă.


       După ce am aplicat fdt, l-am fixat cu o pudră (Miss Sporty So Matte, nuanţa 02) şi apoi, am aplicat pe toată faţă un fard alb mat, cu ajutorul unei pensule pentru pudră. La final, tenul arăta aşa:


       Înainte să trec la machiajul ochilor, vreau să vă spun că nu trebuie să vă stresaţi că poate nu o să fie simetric şi perfect. Ideea este fie un machiaj "murdar", lipsit de simetrie. Doar se presupune că suntem moarte.... :p
       Machiajul meu arată cam aşa:





       Am început prin aplicarea unui fard negru mat (nr 1), atât pe pleoapa mobilă, cât şi pe cea fixă, pe care l-am blenduit (amestecat) foarte puţin. Pe pleoapa fixă (cea de jos), imediat sub fardul negru, am aplicat un fard mov (nr 2), pe care l-am amestecat cu cel negru. Sub primul mov, am aplicat încă o nuanţă de mov (nr 3), pe care am amestecat-o cu mov-ul anterior. Nuanțele de mov scot şi mai mult în evidenţă cearcănele şi oferă efectul de persoană bolnavă... Pentru a accentua şi mai mult acest efect, am folosit si două farduri gri sidefate, pe care le-am aplicat sub nuanţele de mov, dar şi în colţul intern al ochiului. În general, fardurile sidefate pun în evidenţă defectele. 
       Pe buze am aplicat baza de ochi de la NYX (white). La fel de bine merge şi un dermatograf alb, puţin umezit.
       Cu aceeaşi nuanţă de negru, ne conturăm obrajii, nasul, fruntea şi "centrul" buzelor.
Bonus: tipa din The Grudge avea niste semne pe faţă, un fel de cicatrici cu mâzgă :)). Pentru a obţine acele semne, avem nevoie de latex lichid. Din păcate, comanda mea de latex nu a ajuns încă... Dar în locul lui putem să folosim lipici pentru genele false: aplicăm lipiciul în zonele unde dorim să formăm o cicatrice şi îl lăsăm să se usuce. După ce s-a uscat, aplicăm puţin fond de ten şi apoi începem să îl stilizăm cu ajutorul fardurilor. Dacă nu aveţi nici lipici de gene, puteţi să folosiţi lipici non toxic (lipiciul acela folosit de copii la grădiniţă) şi hârtie igienică. Iar după ce se usucă hârtia, începem să o stilizăm. Eu am folosit ultima variantă şi a ieşit aşa:

Hărtia de pe frunte/nas era proaspăt aplicată. Asta ca să vă daţi seama de cum arată iniţial şi cum arată la final (ca cea de pe obraji)

        Eu am folosit negru şi gri pentru "cicatrici". Dar se pot folosi o mulţime de alte combinaţii. De exemplu, dacă vreţi să creaţi efectul unei răni deschise, folosiţi nuanţe de roşu şi un fard maro, pentru a îi da "adâncime".
       După ce am terminat cu machiajul ochilor, ne conturăm sprâncenele cu negru şi întreaga faţă cu un fard gri. Şi ...aceasta este varianta mea pentru Halloween!



Şi vă las şi o variantă mai cuminte :)



Sper că v-a plăcut! Şi staţi pe aproape... Se anunţă mai multe idei pentru Halloween!
Pupici!

Sunday, October 14, 2012

Halloween: omorâţi la nuntă [2years ago]

Bună!

     Dubios nume de articol, nu? :))
    Ştiu că sunt cam scumpă la vedere pe blog şi, sincer, îmi pare rău. Am o mulţime de idei şi mereu încep noi articole pe care nu mai apuc să le termin, pentru a le publica. Am o mulţime de "schiţe". De câteva zile mă gândesc la petrecerea de Halloween. Deja am strâns câteva idei de machiaje şi costume. Nu îmi mai rămâne decât să le pun în practică şi să fac poze.
    Astăzi am dat peste pozele de la petrecerea de Halloween de acum 2 ani. A fost prima petrecere de acest gen la care am mers. Normal, am avut o mulţime de emoţii: oare în ce să mă costumez? Oare de unde să cumpăr ceea ce vreau? Oare, oare, oare.... :) În plus, mai era şi prietenul meu şi voiam să fim "la pachet"... :))
    Majoritatea prietenilor de pe Facebook ştiu "alegerea" mea, dar nu ştiu povestea din "culise" :))
După lungi cugetări (şi după a 10-a vizionare a filmului meu preferat Corpse Bride), am ales "mireasa moartă". Iniţial, am dorit un machiaj exact ca cel din film, dar din păcate, nu am găsit nimic din ceea ce aveam nevoie pentru a-l realiza. Aşa că, am păstrat ideea de bază şi am adus o contribuţie proprie. Rezultatul final a arătat cam aşa:


    Acum nu mi se pare cine știe ce (aş modifica o mulţime de lucruri), dar atunci am fost foarte mulțumita de rezultat. Ba chiar am primit şi multe complimente pentru imaginaţie.
    Cum am spus şi mai sus, puţini ştiu povestea din culise.
    Cumpărăturile le-am făcut cu o săptămână înainte de Halloween.
    În ceea ce privește machiajul, nu sunt multe de spus. Am folosit un fond de ten cu vreo 2 nuanțe mai deschis decât tenul meu, pe care l-am fixat cu o pudră compactă foarte deschisă (aş putea spune chiar albă :)) ). Pentru ochi, am folosit un dermatograf negru şi un fard maro cu un subton roşcat, apoi am aplicat mascara. Pentru buze am folosit un ruj roşu aprins. Şi rămân "dârele" de sânge, care au fost realizate cu... carmin! :)) Am tot căutat sânge fals prin magazinele care comercializează costume, dar se uitau la mine ca şi cum ceream ceva de pe Marte... Am găsit şi câteva reţete "cum să faci sânge fals acasă", dar toate implicau glucoză lichidă, ingredient pe care, de asemenea, nu l-am găsit în toată Craiova... Singura variantă a rămas o sticluţă de carmin. Mai întâi, am desenat acele "taieturi" cu un dermatograf, apoi am aplicat carminul şi, folosind un fard maro, le-am dat o notă de "3d". Deşi nu se vede bine în poză, pe frunte am avut o "vânătaie" facută din nuanţe de maro, mov şi negru. Repet, acum nu mi se pare nimic impresionant. Dar atunci nu am avut decat nişte truse de la Ruby Rose şi câteva creioane Ada :)).
    În ceea ce priveşte rochia, lucrurile au fost mai complicate.
   În primul an de facultate, buna mea prietenă Lory m-a îniţiat în tainele magazinelor de "Second hand":)). Mulţumită ei, am descoperit câteva astfel de magazine, unde m-am dus să îmi încerc norocul:"Poate poate, găsesc ceva ce pot să folosesc drept costum". În imaginaţia mea credeam că o să găsesc absolut orice acolo :)). Trezirea la realitate a venit când, întrebând de rochii de mireasă (cu precizarea că vreau să o distrug cu sânge fals pentru halloween), vânzătoarele se uitau ciudat... Nu ştiu de ce mi-am imaginat că o să găsesc rochii de mireasă în SH...
    Pânâ la urmă, am găsit la un magazin o rochie lungă, dreaptă, de culoare alb-gălbui (cu 1 leu). Şi din clipa când am văzut-o, am ştiut că e perfectă! Am folosit-o drept "partea de deasupra". Pentru a o face să arate ca o rochie de mireasă, am folosit 2 cearşafuri albe din care am facut un fel de jupă. Pentru volum, am avut un jupon din tulle (norocul meu ca bunica a lucrat în confecţii şi îmi face tot ce vreau în materie de haine). Şi gata rochia! Dar arăta prea curată, având în vedere că eram o mireasă moartă. Dar m-a rezolvat mama. Pentru "sânge", a folosit 2 sticluţe de carmin. Dar tot lipsea acel efect "murdar". Aşa că, m-a scos pe casa scării (stau la bloc), iar cu ajutorul unui buret de vase ,puţin umezit, şi al unui ghiveci cu flori, m-a "aranjat". La final, chiar arătam ca şi cum "m-aş fi târât din mormant", cu excepţia faptului că, pe spate, am avut o dâră care arăta ca şi urma unei roţi de maşină :))). Eh, probabil în încercarea de a ieşi din mormânt, a trecut o maşină peste mine. Hahaha :)).
La rochie am lucrat cel mai mult, adică 3 zile. Voalul a fost facut dintr-o bucată de tulle rămasă de la jupon. Iar ciorapii albi, pătaţi şi ei, dar şi rupţi în genunchi, au fost luaţi tot dintr-un SH, cu 2lei. 
Prietenul meu, aka ginerică mort, a avut o cămasă albă (din SH-10 lei), stropită de mami cu "sânge", o pereche de pantaloni clasici şi o pereche de teneşi albi, murdăriţi strategic. Ah, uitasem! În piept a avut, desigur, clasica floare :))
Chiar a fost o seară super tare şi m-am distrat atât la clubul care a organizat petrecerea, cât şi la pregătirea costumului. Singurul regret este că mi-a aruncat mama rochia :))




Dar, toate astea au avut loc acum 2 ani. Anul acesta am câteva idei pentru machiaj-costum, iar una din idei o să o pun în practică în această seară, urmând să apară pe blog zilele acestea.

Voi aţi participat la astfel de petreceri? În ce v-aţi costumat?
Pupici!