Thursday, May 9, 2013

Essence Eyebrow Stylist Set review

Hello!

Astăzi vreau să vă povestesc despre kit-ul pentru sprâncene de la Essence. Primul produs de la Essence, faimosul gel eyeliner, l-am achiziționat mulțumită Iguanitzei. Despre această firmă nemțească am auzit numai cuvinte de laudă, iar după frumoasa experiență cu eyeliner-ul, am decis să încerc și altceva.



În ceea ce privește ambalajul, îmi place foarte mult carcasa realizată dintr-un plastic rezistent (cel puțin așa pare). Kit-ul este format din 2 farduri, 3 șabloane și o pensulă. Acest kit se găsește într-o singură variantă, fiind potrivit atât pentru sprâncene deschise la culoare, cât și pentru sprâncenele cu fir negru și gros (ca ale mele).


Culorile sunt foarte pigmentate și rezistente, motiv pentru care este nevoie de puțin produs.  


 Șabloanele sunt ideale pentru pensat! 





În ceea ce privește pensula, eu nu o folosesc pentru aplicarea fardului deoarece este prea rigidă, ia o cantitate prea mare de fard, iar efectul final nu este prea natural. Sprâncenele mele sunt rebele, motiv pentru care am nevoie de ceară ca să le îmblânzesc. Folosesc Taft Ultra Wax de ceva vreme și nu am întâmpinat nicio problemă. Dacă aveți sprâncene rebele, puteți să folosiți o ceară de păr.


Ca să nu mă complic cu ditamai borcanul, am pus ceară într-un borcănel pentru decorațiuni de nail art.



În poza de mai jos, mi-am aranjat firele rebele cu ceara de la Taft, apoi le-am conturat cu nuanța închisă din kit-ul Essence.


Inițial, am căutat un kit care să conțină și ceară, dar fie erau prea scumpe, fie nu găseam o nuanță care să mă avantajeze. Chiar și acest kit a fost cumpărat cu teamă. D-abia așteptam să ajung acasă ca să îl pot testa. Rezultatul: îl ador! Este micuț, culorile sunt foarte pigmentate și au o rezistență foarte bună, șabloanele sunt ideale pentru a da o nouă formă sprâncenelor (mai ales dacă ești novice în ceea ce privește pensatul), iar prețul este fantastic: 14 lei.

Am cumpărat acest kit împreună cu bb cream-ul de la Essence, despre care am să vă povestesc în următorul articol. Până atunci, vă las cu o altă poză. Calitatea nu e prea grozavă, dar merge :)


Voi vă conturați sprâncenele? Ați încerca acest kit?

See you next time!
Kisses,

No comments:

Post a Comment