Wednesday, September 19, 2012

How to: Rainbow eyeliner

Bună!

     Mereu mi-am dorit să fac tutoriale pentru machiaj, dar din păcate camera mea foto are o mare "bubă": când fac poze close-up cu bliţ, culorile ies foarte "şterse", iar dacă nu folosesc bliţ-ul, pozele nu ies clare. 
Dar acum am o nouă cameră care face poze destul de bune :)

     Pe pagina de facebook, am câteva machiaje, dar nu reflectă decât puţin realitatea: culorile erau super intense, dar în poze unele de abia se observă... Motiv pentru care le-am şters de pe blog :)

     Aşa că, astăzi, public primul meu tutorial: rainbow eyeliner! Acest machiaj este ideal pentru vară, dar poate să aducă şi puţină culoare într-o zi posomorâtă de toamnă :) 


      Fiind un machiaj destul de simplu, nu am considerat că este necesar să fac poze la fiecare pas. În schimb, am să vă explic cum se realizează.

      Pentru început, am aplicat un primer. Eu am tenul mixt, iar fără primer, machiajul nu rezistă şi se strânge în pliu. Dacă şi voi aveţi tenul gras/mixt, vă recomand să folosiţi unul. Dacă nu aveţi acest produs, aici aveţi un tutorial care vă arată cum să realizaţi un primer acasă. Eu folosesc TFSI, despre care am vorbit aici.
     Pentru a realiza "curcubeul", am folosit culori din paleta 120, pe care le-am aplicat cu ajutorul unei pensule umede. În loc de farduri, se pot folosi dermatografe sau tuşuri. Eu nu mă prea înţeleg cu tuşurile lichide, motiv pentru care apelez mereu la un fard negru aplicat cu o pensulă umedă. 


      Probabil vă întrebaţi ce caută în poza de sus pensula pentru corector. Ei bine, cu acea pensulă aplic fardul în locul tuşului. Am încercat cu primele 2 pensule, dar îmi este imposibil să desenez o linie subţire şi dreaptă :)) 

Culorile folosite şi ordinea aplicării.


      După ce am terminat curcubeul, am aplicat un fard maro în pliu pentru a crea iluzia de ochi adânciţi şi un fard alb sidefat sub sprânceană pe post de iluminator, pentru a o "ridica".
      Pe waterline am aplicat tot baza de la NYX. La baza genelor inferioare am aplicat un fard mov sidefat, pentru un efect 3D. Deşi am uitat să notez acest lucru în fotografia de mai sus, genele superioare au fost conturate cu o linie foarte subţire de fard negru (tot cu pensula umedă).
       La final am aplicat mascara şi gata!



Sper că v-a plăcut acest machiaj.
Mie îmi place foarte mult deoarece este plin de viaţă, iar efortul pentru a-l realiza este minim.

Pupici!


No comments:

Post a Comment